Calitatea la nivel de tradiție

DE LA CALITATEA PRODUSULUI LA UN SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII

Cultura produsului Motul, consacrată prin cercetarea continuă pentru a obține lubrifianți din ce în ce mai inovatori, mai eficienți și mai performanți, a dus în mod natural compania la adoptarea principiilor unui sistem de management al calității.

Modul în care sunt organizate lucrurile permite ridicarea la înălțimea așteptărilor clientului și chiar anticiparea acestor așteptări prin adoptarea unei abordări pragmatice și structurate pentru a obține eficiență maximă, în același timp îndeplinind cerințele punctelor de referință recunoscute internațional în ceea ce privește calitatea. Compania Motul este certificată ISO 9001:2008, ISO 14001:2004 și TS16949:2009.

Organizarea prin macro-procese

Motul a realizat o organizare axată pe client, care se concentrează pe cele 6 macro-procese ale companiei.

Organizarea, adaptată la ambițiile de dezvoltare pe plan internațional ale Grupului, favorizează comunicarea între rețele și optimizează timpii de lucru și calitatea procesului de dezvoltare și a produselor.

Ascultarea clienților și pieței

Cultura Motul, bazată pe valori precum tehnologia de înalt nivel, experiența, autenticitatea și angajamentul, este împărtășită la toate nivelurile de către personalul său, care își exprimă mândria de a aparține Grupului și ai cărui membri sunt foarte motivați de satisfacția clienților și de respectul pentru parteneri.

Pentru a-și păstra primul loc în piață și un loc aparte pe piețele schimbătoare și foarte competitive, Motul a dezvoltat și stabilit instrumente specifice, prin devotarea unui efort considerabil pentru a asculta clienții, a se plia pe nevoile pieței, a monitoriza nivelului tehnologic și a face schimb de informații în cadrul Grupului, mai ales prin Centrele sale de Excelență.

Încredere în parteneri și așteptări de la aceștia

Grație relațiilor de încredere construite în timp, Motul a completat organizarea prin favorizarea parteneriatelor cu furnizori de materiale și de servicii care împărtășesc din experiența și priceperea lor în cadrul proiectelor specifice sau, mai simplu, în regim cotidian.

Grupul Motul își alege furnizorii prin aprobarea lor formală, pentru a se asigura că respectă cel puțin standardele de calitate pe care Motul și le stabilește și, în cazuri mai importante, să se asigure că aceștia dezvoltă procesele și sistemele pentru a garanta rezultatele așteptate.

Relațiile pe care Grupul le are cu partenerii săi sunt unele pe termen lung, care permit echipelor să se concentreze pe punctele principale; soluții și valoare adăugată asigurată utilizatorilor finali ai produselor.

Certificat la cele mai înalte standarde de calitate

Încă din anii ’80 Motul sa implicat în procesul formalizării standardelor de calitate prin certificări naționale, precum cele ale British Standards Institution. Modelele internaționale de asigurare a calității au devenit la scurt timp după aceea nu doar ca o necesitate, ci și ca un avantaj.

Un partener apropiat al industriei auto, Motul implementează standardele înalte de calitate ale principalilor producători de automobile. A obținut prima calificare EAQF* încă din februarie 1990, apoi ISO 9001 în iunie 1996, QS 9000* în octombrie 1999, ISO TS 16949* în iunie 2002 și ISO 14001 în iunie 2014.

Aceste certificări sunt păstrate și verificate la fiecare șase luni de către o organizație de prim rang pe plan internațional (Lloyds Register Quality Assurance Limited – LRQA) și reînnoite la fiecare trei ani.

(*) EAQF: Standardul de calitate al producătorilor europeni de automobile.

QS 9000: Standardul de calitate al producătorilor americani de automobile.

TS 16949: Standard internațional care întrunește cerințele tuturor producătorilor.

ISO 14001: Standard Internațional incluzând criterii pentru un sistem de management al protecției mediului.

Măiestrie în formulare

Calitatea înaltă și performanțele excepționale ale produselor Motul sunt recunoscute de mulți ani. Succesul se bazează pe măiestria proceselor de formulare, dezvoltare și producție.

Pe lângă investițiile masive pentru a menține laboratoarele și fabrica la un nivel din ce în ce mai înalt de performanță, produsele Motul trec prin inspecții stricte la fiecare stadiu al ciclului lor de viață, imediat ce sunt formulate și de-a lungul diverselor faze ale producției.

Produsele sunt astfel verificate în timpul formulării, amestecării și ambalării și se preiau în mod regulat mostre care sunt analizate la toate stadiile comercializării (depozitare, distribuție, puncte de vânzare).

Trasabilitatea totală a produselor

Pentru a garanta siguranța produselor, un sistem total și reversibil de trasabilitate acoperă diferitele stadii ale producției și distribuției produselor.

Astfel, rezultatele fiecărei inspecții sunt scrise și înregistrate și se pot consulta în orice moment.

Fiecare ambalaj are un cod de bare precis, astfel încât produsele pot fi urmărite și datele, locurile și condițiile de producție se pot afla rapid.

Fiabilitate înainte de toate

Mii de mostre sunt păstrate din referințele produse pentru a urmări schimbările în calitatea lor de-a lungul timpului și pentru a putea răspunde la eventualele întrebări viitoare.

Aceste inspecții asigură calitatea ireproșabilă a produselor și ajută la îmbunătățirea permanentă a proceselor și formulărilor. Formează și un mod de a lua în considerare schimbările în condițiile pieței, precum noi comportamente sau nevoi ale utilizatorilor.

© 2017 Motul

Schimba locatia